Mașini de spălat industriale, uscătoare profesionale și calandre Danube | Garanție 5 ani pe cuvă, tambur cu ax și cadru la mașinile de spălat
 

Afaceri la cheie

Există atât motive bune, cât și motivații greșite pentru care oamenii aleg să își deschidă o afacere. În practică, mulți dintre cei care se gândesc să își lanseze propriul business pleacă de la o serie de premise și concepții care cu timpul se vor dovedi ca fiind incompatibile cu construirea unei afaceri de succes. Iată în continuare câteva modele de business și idei de afaceri ce vă vor ajuta dacă v-ați decis sau dacă vă gândiți să deveniți antreprenor în industria de spălătorie/curățenie.

„Sunt convins că aproximativ jumătate din ceea ce îi deosebește pe antreprenorii de succes de cei fără de succes este perseverența.” (Steve Jobs)

Self service, mobilă sau cu preluare și livrare: ce vi se potrivește

Cele trei variante de afacere la cheie se deosebesc prin modul în care lucrează spălătoria. Tabelul rezumă ce găsiți pe paginile pachetelor.

Trei variante de spălătorie la cheie
TipPentru cineCe includeDetalii
Self servicePentru cei care vor o spălătorie autonomă, în care clienții își spală și își usucă singuri rufele, cu plată cu fise sau card, fără supravegherea permanentă a unui angajatPachetul Standard: 4 mașini de spălat și 4 uscătoare. Pachetul Premium: 4 mașini de spălat și 3 uscătoare. Danube vă ajută la dimensionarea echipamentelor, la configurarea sistemului de plată și la instalare; investiția o finanțați dumneavoastră. Prețuri orientative 2026 pentru echipamentele din pachet: 53.020 € + TVA (Standard) și 58.277 € + TVA (Premium).Spălătorie self service
MobilăPentru cei care vor să ducă serviciul acolo unde sunt clienții: festivaluri și evenimente, campusuri studențești, zone turistice, campinguri sau regiuni industrialeSpălătorie în format de container, complet echipată: pachetele Standard Mobil și Premium Mobil (componența se stabilește în oferta personalizată) și Compact BlueWashBox (mașină de spălat de 18 kg și una de 10 kg, uscător de 18 kg), cu preț orientativ 46.800 – 56.300 € + TVA.Spălătorie mobilă
Preluare și livrarePentru cei care oferă clienților servicii de spălare cu preluare și livrare a lenjeriei și a rufelorPachetele de pornire Standard Start-UP și Premium Start-UP; cereți oferta pentru pachetul dorit.Preluare și livrare

Prețurile sunt orientative, în euro, fără TVA; prețul final depinde de configurație, opțiuni, transport și montaj și se confirmă în oferta personalizată.

De ce o spălătorie este o afacere bună?

Dacă v-ați hotărât să deveniți antreprenor, probabil v-ați lovit deja de dificultatea alegerii unui domeniu care să vă reprezinte și care să returneze într-un timp rezonabil profituri serioase. Doriți să începeți o afacere? Pentru asta trebuie să aveți în vedere numeroși factori precum capitalul disponibil, costurile de operare, locația, stabilitatea pieței pe domeniul ales, rata de întoarcere a investiției etc. Spălătoriile și curățătoriile reprezintă în momentul de față afaceri relativ ușor de administrat, cu potențial de dezvoltare în funcție de locație și de gestionare. Toți avem nevoie de haine curate, iar timpul tinde să devină din ce în ce mai prețios. Una dintre variante este spălătoria self-service cu fise sau card, livrată la cheie. Pentru buget, citiți și cât costă o spălătorie self service.

Fie că porniți o afacere nouă sau vă extindeți una existentă, iată în continuare 3 motive pentru care un start-up în industria de curățenie este o afacere bună:

 

  1. Proliferarea stilului de viață modern - Oamenii sunt din ce în ce mai ocupați și se află zilnic în căutarea unor soluții care să le rezolve problemele într-un mod cât mai simplu și eficient. Curățătoria este o astfel de afacere!
  2. Simplu și profitabil - Este una dintre cele mai accesibile afaceri la care vă puteți gândi atunci când vă decideți că vreți să deveniți antreprenor. Investiția depinde de configurație (vedeți pachetele de start), iar pentru a începe nu aveți nevoie de studii sau calificări complexe. Alegeți doar locul, echipamentele și personalul. Sunteți deja gata de drum!
  3. Venituri stabile - Rufele curate sunt o necesitate. Chiar dacă cererea variază în funcție de sezon și de economie, o locație bine aleasă poate asigura un flux stabil de clienți.

De ce să investiți într-o spălătorie de rufe?

Deschiderea unei spălătorii  este cât se poate de simplă. Spre deosebire de afacerile clasice din retail aici nu vă veți confrunta cu stocuri și inventare complexe. Exceptând mașinile și consumabilele nu veți avea alte bătăi de cap. Nu aveți nevoie de o pregătire specifică sau de personal specializat. Angajații sunt ușor de instruit, sistemul de plată va fi automatizat, lucrurile sunt extrem de simple!

Afacerea este una stabilă. Oamenii și companiile vor avea mereu nevoie de haine și lenjerii curate. Cererea variază însă în funcție de sezon și de contextul economic. Cu puțin efort și un management de calitate veți reuși să dobândiți o clientelă stabilă iar mașinile dumneavoastră pot funcționa non-stop.

Spălătoriile pot fi profitabile. Dacă investiți în mașini și echipamente de calitate încă de la început, afacerea poate genera venituri. Recuperarea investiției inițiale depinde de locație, volum și costuri.

Veți fi propriul șef. Flexibilitate și mai mult timp liber alături de cei dragi. Spălătoriile funcționează aproape autonom! Nu va fi nevoie să le alocați prea mult din timpul dumneavoastră. Iar după o perioadă programul actual de lucru de la 8 la 16 va rămâne doar o amintire!

Aveți șansa de a vă dezvolta. Prin reinvestirea inteligentă a profitului obținut vă puteți extinde afacerea deschizând o nouă locație, mai multe locații sau chiar o rețea de spălătorii proprii. Deveniți unul dintre jucătorii importanți într-o industrie stabilă mai repede decât v-ați imagina. Pentru locații temporare există și spălătoria mobilă în container.

 

sb1

Serviciile de spălătorie/curățătorie răspund unei nevoi constante a oamenilor, dar profitabilitatea depinde de locație, costuri și volum. Veți activa astfel într-o industrie stabilă, ajunsă la maturitate ce vă oferă numeroase oportunități de a genera profituri utilizând echipamentele dumneavoastră.

sb2

În cazul spălătoriilor self-service vă puteți bucura de mai mult timp liber și de un cost ceva mai redus. Asta deoarece spălătoriile self-service sunt „autonome” și nu necesită intervenția sau supravegherea permanentă a unui angajat. Clienții vor realiza singuri activitățile specifice angajaților unei spălătorii!

Video de la producător · în englezăPrezentare scurtă a conceptului BlueWash de la Danube: o spălătorie self-service pregătită, cu echipamente și accesorii profesionale sau industriale.

 

 

sb3 (2)

Spălătoria mobilă poate funcționa în multe tipuri de locații, în funcție de alimentarea cu apă și energie electrică disponibilă. Sistemele noastre mobile și robuste de spălat permit spălarea și uscarea unei cantități mari de rufe într-un mod cât se poate de eficient. Echipamentele sunt produse de Danube International în fabricile grupului Onnera din Franța și Spania, în funcție de tip. Cereți ofertă pentru o spălătorie la cheie sau sunați la 0371 232 404.