Ce este o spălătorie mobilă?
Spălătoria mobilă poate funcționa în multe tipuri de locații, în funcție de alimentarea cu apă și energie electrică disponibilă. Sistemele noastre mobile și robuste de spălat permit spălarea și uscarea unei cantități mari de rufe într-un mod cât se poate de eficient. Echipamentele sunt produse de Danube International în fabricile grupului Onnera din Franța și Spania, în funcție de tip.
O spălătorie mobilă, construită în format de container, vă permite să duceți serviciul de spălare și uscare acolo unde se află clienții: festivaluri și evenimente, campusuri studențești, zone turistice, campinguri sau regiuni industriale. Sistemul este modular și vine complet echipat, deci nu aveți nevoie de mașini suplimentare sau de instalații complexe pentru a porni. Pentru o locație fixă, vedeți și spălătoria self-service. Cereți o ofertă.

Cine are nevoie de o spălătorie mobilă?
Spălătoria mobilă reprezintă un model de afacere relativ modern, eficient și extrem de flexibil. Flexibilitatea sa ridicată stă în faptul că proprietarul își poate reloca cu ușurință punctul de lucru ori de câte ori apare o oportunitate mai bună de business. De exemplu presupunând că ați oferi serviciile dumneavoastră în zona unui campus studențesc, pe timpul vacanței de vară, datorită scăderii numărului de clienți, aveți posibilitatea de a o reloca într-o regiune cu potențial turistic. Sau într-un cartier rezidențial. Tot timpul se vor găsi persoane interesate pentru a beneficia de serviciile unei spălătorii/curățătorii profesionale echipate cu mașini de spălat industriale eficiente, de ultimă generație.
Iar clientela potențială poate fi una extrem de extinsă! Din domenii pe care poate nici nu vi le-ați fi închipuit. Orice festival sau eveniment ce atrage un număr mare de oameni poate fi deservit de o afacere ca a dumneavoastră. Festivaluri de muzică, evenimente culturale, festivaluri street-food și multe altele.
Regiunile industriale și de exploatare, campingurile sau zonele de intervenție în situații de urgență sunt de asemenea locuri în care o spălătorie mobilă ar fi binevenită!
Avantaje spălătorie mobilă
- Beneficiați de o spălătorie complet echipată - spălătoria dumneavoastră mobilă va avea din start toate echipamentele de care are nevoie pentru a-și desfășura activitatea. Nu va fi nevoie să achiziționați mașini suplimentare sau să realizați instalații complexe pentru a o pune în funcțiune.
- Ușor de transportat - având forma unui container aceasta va putea fi transportată cu ușurință în orice loc în care clienții au nevoie de serviciile dumneavoastră. Manevrarea facilă cu ajutorul macaralelor, sistemele de prindere și forma specifică vă oferă posibilitatea de a vă transporta afacerea spre zona de destinație prin mijloace cât se poate de convenabile: feroviar, auto sau maritim.
- Sistem modular flexibil - sistemul modular vă permite să realizați configurații de lucru personalizate, adaptate perfect nevoilor dumneavoastră. Aveți nevoie de mai multe mașini de spălat și mai puține uscătoare? Nicio problemă! Extragerea și înlocuirea mașinilor industriale se va putea face în doar câteva minute!
Tipuri de containere și transport

Clienți potențiali
- Zone industriale
- Parcări subterane
- Evenimente culturale
- Zone de camping
- Clădiri de birouri
- Zone afectate de dezastre naturale
- Aplicații militare
Spălătorie mobilă Danube
Producătorul DANUBE International proiectează echipamente de spălătorie industrială din 1947. DANUBE România (Driatheli Group SRL) este distribuitor oficial și autorizat al acestui producător în România, de peste 10 ani. Proiectăm și dezvoltăm soluții pentru a optimiza toate operațiunile de spălătorie și curățătorie. Inovația, designul și eficiența sunt cheile succesului grupului nostru.
Oferim soluții pentru spălătorii adaptate nevoilor clienților noștri. Beneficiind de experiența noastră îndelungată în domeniu, știm că fiecare instalație este specifică, de aceea dorim să ne împărtășim cunoștințele pentru tot ceea ce implică lansarea și funcționarea unei spălătorii moderne: alegerea conceptului, stabilirea mașinilor sau optimizarea instalațiilor.
Componența pachetului Standard Mobil: se stabilește în oferta personalizată
Componența pachetului Premium Mobil: se stabilește în oferta personalizată
BlueWash și Compact BlueWashBox: spălătorie self service în container
BlueWash este conceptul Danube pentru o spălătorie self service modernă și funcțională. BlueWashBox este varianta lui mobilă: o spălătorie compactă într-un container, pentru evenimente și pentru afaceri temporare sau permanente care nu au un spațiu pentru spălătorie.
- Dotări: mașină de spălat de 18 kg, mașină de spălat de 10 kg, uscător de 18 kg
- Boiler electric pentru apă caldă, de 80 de litri, și 6 pompe de dozare (3 pentru fiecare mașină de spălat)
- Putere instalată redusă, de numai 17 kW, cu un singur punct de racordare electrică
- Temperatură de lucru de la -10 °C la +40 °C
- Varianta de bază: alimentare 400 V trifazat, 50 Hz
- Pachet de iarnă pentru temperaturi sub 10 °C
- Conexiune Ethernet standard la mașini și uscătoare, pentru gestionare prin DANUBE Online (routerul și conexiunea la internet nu sunt incluse)

Compact BlueWashBox se adaugă ofertei de mai sus, pentru cei care doresc o soluție mai mică decât pachetele Standard și Premium Mobil. Spălătoria funcționează la fel ca o spălătorie self service: clienții își spală și își usucă rufele singuri, plătind la mașini cu monede sau cu jetoane. Danube România configurează spălătoria (echipamente, dimensionare, sistem de plată, instalare), dumneavoastră finanțați investiția, iar restul rămâne în grija noastră. Vedeți și spălătoria self service cu fise sau card și echipamentele cu fise.
| Model | Mașini de spălat | Uscător | Dotări | Alimentare electrică | Dimensiuni (mm) | Preț orientativ |
|---|---|---|---|---|---|---|
| DNBROBLUEWASHBOX Compact | 18 kg + 10 kg | 18 kg | Boiler electric 80 litri, 6 pompe de dozare | 17 kW, un singur punct de racordare | dimensiuni la cerere | 46.800 – 56.300 € + TVA |
Garanție: 2 ani pe cuvă, tambur cu ax și cadru la mașinile de spălat și pe tambur, ansamblul axului și cadru la uscătoare și 12 luni pe restul componentelor și al echipamentelor. Garanția acoperă piesele și manopera pentru defectele acoperite de garanție, nu și pe cele cauzate de exploatarea necorespunzătoare; extinderea garanției se poate negocia. Service autorizat cu acoperire națională, piese de schimb disponibile minimum 10 ani. Echipamentele se pot cumpăra și în rate sau prin leasing, prin GRENKE.
Prețuri orientative în euro, fără TVA, pentru echipamentul standard. Prețul final depinde de configurație, opțiuni, transport și montaj și se confirmă în oferta personalizată.
Opțiuni pentru Compact BlueWashBox (preț la cerere)
- Plată cu jetoane de la jetoniera unui partener din România, la cerere
- Iluminat integrat frontal și pe spate
- Panouri solare
- Ambalare a containerului pentru transport
- Pachet de iarnă
- Sistem de domotică
- Rulou de securitate frontal
- Kituri de plată: acceptoare de monede individuale pentru fiecare mașină, pentru mai multe monede, sau kituri mecanice cu jetoane ori monedă de 1 EUR; cutii de monede
Întrebări frecvente despre BlueWashBox
Pentru cine este potrivit Compact BlueWashBox?
Pentru cei care doresc o spălătorie self service, dar nu au un spațiu, pentru organizatori de evenimente care au nevoie de o spălătorie mobilă și pentru afaceri temporare sau permanente care nu au loc pentru spălătorie.
Ce echipamente include containerul?
O mașină de spălat de 18 kg, o mașină de spălat de 10 kg, un uscător de 18 kg, un boiler electric de 80 de litri și 6 pompe de dozare.
Ce alimentare electrică necesită?
Puterea instalată este de 17 kW, cu un singur punct de racordare. Varianta de bază este pentru 400 V trifazat, 50 Hz.
Funcționează iarna?
Temperatura de lucru indicată este între -10 °C și +40 °C. Pentru temperaturi sub 10 °C se recomandă pachetul de iarnă.
Cum se plătește la mașini?
Mașinile se pot echipa cu acceptoare de monede sau de jetoane; jetoanele se pot vinde printr-o jetonieră de la un partener din România, care se ocupă și de fiscalizare. Prețul opțiunilor se oferă la cerere.
Se poate amplasa o spălătorie în container într-o parcare?
Depinde de acordul proprietarului terenului și de autorizațiile locale (urbanism, utilități). Verificați la primăria locației înainte de comandă; vă ajutăm cu cerințele tehnice ale containerului.
Întrebări frecvente despre soluția mobilă de spălare
Ce este o spălătorie mobilă și cum funcționează?
Este o spălătorie complet echipată, în formă de container, care poate fi amplasată și relocată oriunde apar clienți. Proprietarul își mută punctul de lucru când apare o oportunitate mai bună, de exemplu dintr-un campus studențesc vara într-o zonă turistică. Sistemul modular permite configurații personalizate de mașini de spălat și uscătoare.
Cine are nevoie de o astfel de soluție?
Este potrivită pentru orice festival sau eveniment care atrage mulți oameni, de la festivaluri de muzică și evenimente culturale la festivaluri street-food. Alte locuri potrivite sunt campusurile studențești, zonele turistice, cartierele rezidențiale, campingurile, regiunile industriale și de exploatare sau zonele de intervenție în situații de urgență, unde un serviciu profesional de spălare este binevenit.
Ce conțin pachetele Standard Mobil și Premium Mobil?
Pachetele Standard Mobil și Premium Mobil combină mașini de spălat și uscătoare profesionale Danube într-un container. Modelele exacte din fiecare pachet se stabilesc în oferta personalizată, în funcție de volumul de rufe și de locul de utilizare. Specificațiile modelelor alese se transmit odată cu oferta.
Care este prețul unei spălătorii mobile?
Suma depinde de pachetul ales (Standard Mobil sau Premium Mobil), de configurația de mașini de spălat și uscătoare, de tipul de container și de transport. Descrieți-ne locul de utilizare și volumul de rufe estimat, iar echipa Danube vă pregătește o ofertă personalizată.
Cum se transportă și cum se configurează?
Fiind în formă de container, spălătoria se transportă cu macaraua, cu sisteme de prindere și pe cale feroviară, rutieră sau maritimă. Sistemul modular permite să alegeți numărul de mașini de spălat și de uscătoare, de exemplu mai multe mașini și mai puține uscătoare, iar mașinile pot fi extrase și înlocuite. Pentru tipurile de containere, cereți o ofertă.